Veste excelentă pentru jurnaliști! Inițiativa legislativă prin care jurnaliștii sunt scutiți de plata impozitului pentru veniturile din salarii sau asimilate salariilor și pentru cele din drepturi de autor a fost depusă la Parlament, a anunțat news.ro.Deputatul PSD Valeriu Steriu a depus la Parlament propunerea legislativă care completează Codul Fiscal, iar veniturile jurnaliștilor din contracte de muncă și din drepturi de autor ar urma să fie scutite de plata impozitului pe venit, conform news.ro.
De asemenea, a fost inclusă și definiția activității de jurnalism.
De altfel deputatul a anunțat, pentru news.ro, intenția de a propune contopirea cele două forme de plată existente în prezent, contractul de muncă și contractul de drept de autor, "scutind într-o formă mult mai vizibilă partea de drepturi de autor, dar asigurând că orice jurnalist își plătește contribuția pentru sistemul de asigurări sociale și pentru pensii".
El aprecia această măsură drept "un balon de oxigen" pentru domeniul presei.