Pe măsură ce un val de aer polar ajunge deasupra țării noastre, vremea devine geroasă chiar și la malul mării. Dacă până de curând ne plimbam bucurându-ne de razele călduțe ale soarelui, meteorologii ne anunță o scădere rapidă a temperaturilor mult sub pragul de îngheț. Gerurile vor fi însoțite și de vânt puternic, astfel încât senzația de frig va fi amplificată. Vestea bună este că vremea urâtă nu va dura decât câteva zile, după care se va încălzi din nou. Cu toate acestea, nu vom mai avea temperaturi de primăvară.
- Publicitate -
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în cursul zilei de ieri, o informare de răcire accentuată, intensificări ale vântului în toată țara și ninsori locale. Astfel, începând de astăzi, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată în zilele de 30 și 31 decembrie, când se vor înregistra maxime preponderent negative în toate regiunile și minime sub -10 grade, îndeosebi în nordul și centrul țării. În intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări în estul și sud-estul teritoriului, precum și la munte, dar în special pe litoral, unde viteza, la rafală, va depăși 60 - 70 de km pe oră.
Temporar, vor fi precipitații în gene-ral slabe cantitativ, ninsori în zona Carpaților Orientali și Meridionali și predominant ninsori, pe arii restrânse în sud-vestul, sudul și estul țării. Izolat, se va semnala polei.
Până în jurul datei de 3 ianuarie 2016, vremea se va menține rece, geroasă dimineața și noaptea în centrul, estul și local în sudul teritoriului. În extremitatea de sud-est, vântul va continua să prezinte unele intensificări.
Ninsori slabe și neînsemnate
"Mesajul este că vine iarna! După temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă, se răcește brusc. Astăzi vom atinge valorile normale pentru această perioadă a anului. Dar, de mâine, vom avea valori sub cele normale. Răcirea este însoțită de vânt puternic, cu rafale ce vor atinge chiar și 70 de km pe oră. Vor fi condiții de fulguieli, dar cantitatea de precipitații va fi neînsemnată. Vor fi preponderent valori negative. Abia de marțea viitoare este posibil să avem precipitații mai multe, dar tot de atunci se va mai încălzi, ajungându-se din nou la valorile normale perioadei", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Centrului de Meteorologie Regional Dobrogea, Marius Coțofan.
v v v
Astăzi, la Constanța, cerul este înnorat și vântul suflă cu putere, dinspre nord-est. Maxima termică abia dacă va atinge 5 grade Celsius. La noapte, termometrele vor indica minimum -3 grade și va fi parțial înnorat. Mâine, vom avea și câteva reprize de soare, dar valorile termice se vor încadra între -6 și 0 grade. Joi, pe 31 decembrie, va fi și mai ger. Pe timpul zilei vor fi maximum -2 grade. În noaptea de Revelion vor fi -7 grade, iar vineri, pe 1 ianuarie, va fi parțial înnorat și temperaturile se vor situa între -8 și -3 grade. De sâmbătă începe să se mai încălzească, așa că este posibil să înregistrăm primele valori termice pozitive, iar duminică vor fi între -1 și 3 grade. Sunt așteptate ploi.