Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Vouchere de până la 39.900 lei pentru copiii cu dizabilități

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 01 Octombrie 2025 212 < 1 min citire
Vouchere de până la 39.900 lei pentru copiii cu dizabilități
Începând de luna aceasta, părinții și tutorii legali pot preînscrie copiii cu dizabilități pentru a beneficia de e-vouchere în valoare de până la 39.900 lei, oferite de Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), prin proiectul „Tech-Assist”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, aceste vouchere pot fi folosite pentru achiziționarea de tehnologii asistive și de acces care sprijină mobilitatea, comunicarea, auto-îngrijirea și viața independentă. Beneficiarii sunt copiii care îndeplinesc următoarele condiții: au domiciliul sau reședința în România; dețin un certificat de încadrare în grad de handicap valabil și sunt reprezentați legal de părinți/tutori; nu au beneficiat în ultimul an de finanțare din fonduri publice pentru același tip de tehnologie. Cu acest voucher se poate achiziţiona o gamă largă de produse și tehnologii menite să îmbunătățească viața de zi cu zi, printre care: scaune rulante, cadre de mers, orteze și proteze, aparate auditive, cititoare de ecran, software-uri specializate etc. De precizat că se pot achiziționa până la trei produse și trei accesorii compatibile, în funcție de nevoile specifice ale copilului. Cum se obține voucherul? Procesul se desfășoară în mai multe etape, începând cu o pre-înscriere online, pe site-ul ANPDPD.
Taguri
Articolul anterior Ovidiu Mihăilă, noul selecționer al naționalei României
Articolul următor Se oprește apa în localitatea Poiana, timp de opt ore

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei