Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ziua Copilului ar putea fi declarată zi liberă. Proiectul de lege, depus la Senat

de Carmen MOCANU Joi, 07 Aprilie 2016 152 < 1 min citire
Ziua Copilului ar putea fi declarată zi liberă. Proiectul de lege, depus la Senat
Mai mulți parlamentari au propus, într-un proiect de lege, ca ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, să fie nelucrătoare. Propunerea legislativă modifică în acest sens Codul Muncii și a fost inițiată de parlamentari de la toate partidele.
Inițiatorii au apreciat, în expunerea de motive a proiectului, că timpul petrecut de părinți alături de copii reprezintă cea mai eficientă și simplă metoda de a forma și consolida o relație sănătoasă copil-părinte.
"Acest timp le asigură copiilor un mediu armonios în care să crească și să se dezvolte și le oferă un set de valori și un model de urmat pentru când vor fi, la rândul lor, părinți", au menționat inițiatorii.
Aceștia au arătat că părinții trebuie să fie conștienți că timpul petrecut cu copiii lor este foarte important și că modul în care îl valorifică în interacțiunile dintre ei poate avea un rol determinant pentru evoluția ulterioară a copilului.
Taguri
Articolul anterior VIDEO. Ca la noi, la nimeni! Un constănțean își spală mașina în mijlocul bulevardului Mamaia
Articolul următor Începe distribuirea tichetelor sociale pentru nevoiașii din Medgidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei