Vineri, 05 Iunie 2026

Ziua părinților de îngeri, marcată la Constanța

de Andreea NĂSTASE Sâmbătă, 06 Iunie 2015 265 < 1 min citire
Ziua părinților de îngeri, marcată la Constanța
Și în acest an, copilașii plecați prea devreme dintre noi, vor avea parte de o zi numai a lor, marcată de Organizația E.M.M.A. prin Ziua Părinților de Îngeri, singurul eveniment din România și cel mai mare din lume, de acest gen, dedicat memoriei copiilor plecați dintre noi.
Aflat la a opta ediție, evenimentul se va desfășura simultan în 19 orașe din România, Anglia, Franța și Germania, iar părinții, apropiații acestora și susținătorii E.M.M.A. care vor lua parte la eveniment, vor aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi și vor înălța simultan, în toate orașele, baloane colorate, ca ritual simbolic de despărțire. Înălțarea baloanelor va avea loc simultan, în toate orașele, la ora 18.00, ora României.
În cadrul ediției din acest an, de Ziua Părinților de Îngeri, la Con-stanța, înainte de lansarea ba-loanelor, micile talente ale județului vor da un mic spectacol în memoria îngerașilor!
Taguri
Articolul anterior Gabi Szabo, prezentă la spectacolul de gimnastică aerobică de la Casa de Cultură
Articolul următor Samara și compania se pregătesc de primul meci din finala Superligii feminine

Comentează știrea

borodel
6 iunie 2015
parere

interesant cum stiri importante "se afla" dupa 2,3,25-50-500-1000 de ani(treaba fiecaruia ce a aflat in ultimul timp). la ora 00:50,sambata,"era pe cand nu s-a zarit" aceasta stire..... daca VA ploua toata ziua de 6 iunie 2015 in toate cele 19 orase,ce stire mai aflam?! daca un "balonas jucaus",ca in poza,aterizeaza pe o casa si.... in fine,un subiect sensibil la oameni sensibili,chit ca maine sau poimaine putin,obama sau altul,nu conteaza numele,asta nu e o "stire",ne va ingropa in cenusa atomica...

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei