Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud 2.500 de euro, prețul minim pentru deplasarea românilor

de Marian BOCAI Miercuri, 09 Iunie 2010 372 2 min citire
2.500 de euro, prețul minim pentru deplasarea românilor
Fanii români vor fi puțini în Africa de Sud
În jur de 300 de români vor fi prezenți în Africa de Sud, la Campionatul Mondial de Fotbal, care începe vineri, 11 iunie, și durează o lună.
Numărul celor care fac deplasarea este mai mic decât au estimat agențiile de turism din România, fanii fiind ținuți în fața televizoarelor din țară întrucât, pe de o parte, costurile sunt ridicate, iar pe de altă parte, echipa națională nu participă.
Prețul minim al unei deplasări, care include transportul (1.200 euro), cazarea și biletul la un meci, este de 2.500 euro de persoană. Totuși, chiar și așa, se apreciază că, dacă juca și România în Africa de Sud, numărul suporterilor care ar fi însoțit-o ar fi crescut de la 300 la peste 2.000.
Fostul internațional român Ilie Balaci este de părere că pentru câștigarea Campionatului Mondial se vor lupta Brazilia, Italia, Argentina, Germania și Spania. "Ibericii au un joc foarte frumos, care îmi place. De urmărit însă și cum se vor descurca", a arătat Balaci, căruia îi pare rău că mai multe vedete mondiale vor absenta, din pricina accidentărilor. "Am trecut și eu prin asta, astfel că știu cum e. Pot spune că am fost unul dintre absenții de marcă de la Euro ’84", a mai declarat "Minunea blondă".
Pe Rooney l-au lăsat nervii
Atacantul englez Wayne Rooney a avut o ieșire jignitoare la adresa arbitrului care a condus amicalul Albionului cu Platinum Stars (3-0), Jeff Selogilwe. Rooney l-a înjurat pe "fluieraș", care a fost indulgent, arătându-i doar galben durului de la Manchester United.
Primele italienilor stârnesc proteste în Parlament
240.000 de euro de om vor încasa jucătorii italieni dacă vor câștiga titlul în Africa de Sud. Unii politicieni au protestat însă, considerând că, în aceste vremuri de criză, sumele sunt prea mari și trebuie neapărat reduse. Căpitanul Italiei, Cannavaro, le-a răspuns politicienilor că "suntem o țară de tot râsul".
Taguri
Articolul anterior Culturiștii Farului pleacă la Buzău după medalii
Articolul următor Iată cine împarte dreptatea la Constanța! (II)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei