Vineri, 05 Iunie 2026

2026, Anul Nadia Comăneci. Proiect votat în Senat

de Madalina PETRESCU Miercuri, 14 Mai 2025 214 1 min citire
2026, Anul Nadia Comăneci. Proiect votat în Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care are ca obiect instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”, legendă a sportului naţional şi mondial.
Potrivit expunerii de motive, instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci” va permite o vizibilitate mai mare a domeniului sportului şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa acestuia. De asemenea, iniţiativa legislativă arată un angajament al statului român faţă de respectarea valorilor, precum şi faptul că sportul face parte din identitatea naţională a ţării noastre. Actul normativ va contribui la promovarea imaginii României în lume, prin performanţele pe care le obţin sportivii români la competiţii naţionale şi internaţionale.
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) este desemnat coordonator al activităţilor dedicate Nadiei Comăneci pe durata întregului an, care poate înfiinţa o comisie care să gestioneze întreaga activitate şi să realizeze un calendar al activităţilor. Din comisie pot face parte reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României, Guvernului României, prin intermediul ministerelor şi agenţiilor de resort. Instituţiile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza activităţi, competiţii sportive şi concursuri, precizează iniţiatorii, parlamentari din tot spectrul politic.
Instituţiile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza activităţi, competiţii sportive şi concursuri. 
Celebrarea Nadiei Comăneci la 50 de ani de la momentul istoric de la Montreal va reprezenta un aspect important în motivarea tinerelor generaţii de sportivi pentru a face perfomanţă, oferindu-le modele de excelenţă sportivă, determinare şi implicare. Marea campioană a României reprezintă simbolul perfecţiunii, este o sursă de inspiraţie pentru noi toţi, un adevărat ambasador al sportului şi al valorilor olimpice, iar rezultatele sale au avut o contribuţie esenţială asupra gimnasticii româneşti", spun iniţiatorii.
Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, pentru dezbatere şi vot final.
Taguri
Articolul anterior Restricții de trafic rutier pe bulevardul Mamaia, între străzile Patriei și Ion Rațiu
Articolul următor CERONAV a finalizat noul Poligon PSI şi turnul de instruire pentru cursuri în domeniul eolian

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei