Vineri, 05 Iunie 2026

26 de tineri baschetbaliști, în centrul de pregătire de la Constanța

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 09 Februarie 2011 1031 < 1 min citire
Federația Română de Baschet a inițiat Programul Național de Dezvoltare U15, "PERFORMBASCHET - Un pas înainte", CJC, DJST, AJ de Baschet și ISJ Constanța alăturându-se parteneri în organizarea și implementarea proiectului.
Astfel, se oferă tinerilor de 15-16 ani posibilitatea aprofundării cunoștințelor baschetbalistice, iar federația dorește să arate că se poate face educație prin sport, respectiv prin baschet.
Programul presupune stagii de pregătire bilunare pe zone, după o concepție unitară. Primul stagiu s-a desfășurat în cele nouă centre regionale (București, Constanța, Galați, Iași, Cluj, Sibiu, Oradea, Timișoara și Brașov).
La sala de jocuri a Complexului Sportiv "Tomis" din str. Flămânda, sub bagheta coordonatorului de zonă Vasile Pașca și a antrenorilor Adrian Ioan, Alexandru Olteanu și Bogdan Diaconu, s-a făcut prezența celor 26 de sportivi din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița.
DJST Constanța sprijină financiar sportivii din județul nostru, iar FRB, pe cei din județele arondate.
Taguri
Articolul anterior Ion Crăciun: "Meciul cu Pandurii este foarte greu!"
Articolul următor John Terry a fost la un pas să-și piardă vila la pariuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei