Campionatele Europene de tenis de masă de la Munchen A avut nervii tari! Eliza Samara, în optimi de finală, după un thriller de şapte seturi

de Sorin MIHALACHE Vineri, 19 August 2022 200
Două meciuri nerecomandate cardiacilor s-au disputat, joi, 18 august, în proba de simplu feminin din cadrul Campionatelor Europene de tenis de masă de la Munchen (Germania). Elizabeta Samara a fost protagonista unuia dintre ele, constănţeanca reuşind să iasă cu fruntea sus.
O partidă extrem de spectaculoasă, pe muchie de cuţit, cu reveniri de ambele părţi de-a lungul seturilor, a fost cea dintre Elizabeta Samara şi Dora Madarasz (Ungaria), din faza 16-imilor de finală ale probei feminine de simplu. Constănţeanca a condus cu 1-0 şi 2-1, apoi maghiara a întors, 3-2 pentru ea, însă Eliza a avut nervi tari în setul al şaselea şi a reuşit apoi să forţeze pe final victoria în setul decisiv.
S-a terminat 4-3 (11-8, 6-11, 11-5, 17-19, 7-11, 13-11, 11-8) pentru sportiva din Constanţa, care o va întâlni, în optimile de finală, pe Xiaona Shan (Germania), o jucătoare cu origini asiatice.
Din păcate, în aceeaşi fază a competiţiei, Irina Ciobanu a scăpat printre degete calificarea în optimi, la capătul unei partide pe care, la un moment dat, nu părea că o mai poate pierde. Românca a jucat cu mult curaj şi calitate împotriva Sabinei Winter, adversară aflată în faţa propriilor fani. Ea a condus jocul în primele două seturi, a avut o şansă uriaşă de a închide conturile în setul al şaselea, când a condus cu 7-1, dar jucătoarea din Germania a profitat de finalul mai bun de seturi.
Scor final, 4-3 (7-11, 10-12, 11-7, 7-11, 11-6, 12-10, 12-10) pentru Sabine Winter, care a făcut pasul spre optimi.
România şi-a asigurat noi medalii în proba feminină de dublu. Cuplul Elizabeta Samara / Andreea Dragoman a trecut fără probleme, în sferturi, de perechea Hana Matelova (Cehia) / Barbora Balazova (Slovacia), scor 3-0 (12-10, 11-7, 11-4), şi s-a calificat în semifinale, având astfel bronzul asigurat. Adversarele din penultimul act sunt luxemburghezele Xia Lian Ni şi Sarah de Nutte.
După victorii categorice în sferturile de finală, în semifinale au ajuns şi cuplurile Bernadette Szocs / Sofia Polcanova (Austria) şi Adina Diaconu / Maria Xiao (Spania). Ele se vor afla de o parte şi de alta a fileului, astfel că România are asigurată atât o medalie de bronz (pierzătoarele), cât şi una de argint (învingătoarele).
XXX
Frumoasa poveste a tenisului de masă constănţean merge mai departe, de data aceasta cu un nou capitol.
Astfel, echipei CSM Constanţa i se alătură Elena Zaharia, Alina Zaharia, Bianca Mei-Roşu, Camelia Mitrofan, Denisa Urîtu şi Andreea Teglaş, sportive formate la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” de către echipa de antrenori condusă de Viorel Filimon, medaliate la Campionatele Europene de juniori şi câştigătoare a multiple medalii naţionale. Alături de ele, antrenorul secund Anamaria Sebe.
Împreună, pregătesc debutul sezonului competiţional 2022-2023.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis de Masă
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei