Jucătoarea română de tenis Simona Halep, nr. 3 WTA, a primit trofeul de campioană mondială pe anul 2018 din partea Federației Internaționale de Tenis, în cadrul unei ceremonii desfășurate, aseară, la Paris, unde are loc Roland Garros-ul, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
- Publicitate -
Constănțeanca a fost recompensată prin titlul anunțat în decembrie după ce a reușit să câștige în 2018 primul său titlu de Grand Slam, la Roland Garros, terminând și anul pe primul loc în clasamentul WTA.