Numărul doi mondial, Rafael Nadal, a declarat că finala câștigată la Wimbledon, în fața lui Roger Federer, este cea mai frumoasă și cea mai emoționantă din cariera sa de tenisman profesionist.
- Publicitate -
"Este ceva foarte special, pentru că sunt campionul unui turneu deosebit, Wimbledon. Nu știu dacă am făcut cea mai bună partidă a vieții, dar cu siguranță a fost cea mai emoționantă din cariera mea", a explicat Nadal.
La rândul său, elvețianul Federer a spus că ibericul a jucat bine și că a meritat să câștige: "Pot spune doar că Nadal a făcut un joc solid ca o rocă și că a meritat acest triumf. Cel mai rău este că această înfrângere a venit în cel mai prost moment. Acum cred că nu poate fi altceva mai greu decât un asemenea meci".
Rafael Nadal a triumfat, duminică seară, în turneul de Grand Slam de la Wimbledon, după ce l-a învins în finală pe Roger Federer, scor 6-4, 6-4, 6-7, 6-7,
9-7, și a reușit astfel să își adjudece primul titlu din carieră la competiția de pe iarba londoneză.
Nadal se află la primul titlu câștigat la Wimbledon, el mai având la activ două finale disputate, în 2006 și 2007. De cealaltă parte, Federer a câștigat la Wimbledon cinci titluri, toate consecutive (2003, 2004, 2005, 2006, 2007), iar acest meci a însemnat prima înfrângere a elvețianului pe iarbă, după o serie de 65 de victorii consecutive.
După această victorie, Nadal a devenit primul tenisman de la Bjorn Borg care a câștigat turneul de la Roland Garros și cel de la Wimbledon în același an. Borg a reușit această performanță în 1980.
Aceasta este cea de-a șasea finală de Grand Slam dintre cei doi tenismeni, trei dintre ele disputându-se pe iarba londoneză, iar celelalte pe zgura de la Roland Garros.