Vineri, 05 Iunie 2026

A murit Sever Mureşan, primul tenismen român membru al ATP

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 25 Septembrie 2024 402 < 1 min citire
A murit Sever Mureşan, primul tenismen român membru al ATP
Fostul jucător de tenis Sever Mureşan, primul român membru al ATP, a decedat la vârsta de 75 de ani, a anunţat, miercuri, 25 septembrie, Clubul Sportiv Dinamo.
„Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a lui Sever Mureşan, fost jucător al secţiei de tenis CS Dinamo şi al echipei de Cupa Davis a României.
Născut pe 23 octombrie 1948, Sever Mureşan s-a stins din viaţă în Franţa, unde era internat după un AVC. Condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească”, au transmis reprezentanţii clubului Dinamo.
Sever Mureşan a fost absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport şi a devenit campion naţional cu Dinamo în 1968, în proba de dublu.
Doi ani mai târziu, ajungea primul jucător profesionist român membru al ATP, fiind convocat la echipa de Cupa Davis a României.
Devenit om de afaceri, după 1989 a adus şi organizat în ţară cel mai mare turneu de tenis, Open Romania. 
Taguri
Articolul anterior UPDATE: Monica Macovei, la Curtea de Apel Constanța. A contestat condamnarea la șase luni cu suspendare
Articolul următor Aeronave F-18 Spaniole, deasupra Dobrogei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei