Cupa Mondială de gimnastică de la Varna A ratat urcarea pe aparat! Ioana Stănciulescu, locul patru în finala de la bârnă

de Sorin MIHALACHE Luni, 30 Mai 2022 159
După bronzul de la paralele, gimnasta constănţeană Ioana Stănciulescu, de la CS Farul, a încheiat pe locul patru finala de la bârnă din cadrul etapei de Cupă Mondială de la Varna (Bulgaria). O ratare la urcarea pe aparat i-a coborât media până la 12.200 şi a costat-o medalia într-o probă în care aurul i-a revenit unei sportive din Croaţia, Ana Derek (13.300).
În schimb, cu o medie de 14.400, Gabriel Burtănete a cucerit aurul după s-a clasat pe primul loc în finala la sărituri. Gimnastul român a fost urmat pe podium de Taylor Burkhart (SUA; 14.350) şi de Courtney Tulloch (Marea Britanie; 14.250).
În celelalte finale, Răzvan Marc a terminat pe locul şase la bară (13.400), iar Gabriel Burtănete, pe locul şapte la paralele (12.600), ambele probe fiind câştigate de cipriotul Marios Georgiu, cu 14.350, respectiv 14.850.
Varna este prima dintre cele şase competiţii organizate de Federaţia Internaţională de Gimnastică la finalul cărora se vor decide câştigătorii din seria 2022 FIG World Challenge Cup la gimnastică artistică. După concursul din Bulgaria, etapele de Cupă Mondială continuă la Osijek (Croaţia; 9-12 iunie), Koper (Slovenia; 16-19 iunie), Paris (Franța; 24-25 septembrie), Szombathely (Ungaria; 30 septembrie-2 octombrie) şi Mersin (Turcia; 7-9 octombrie).
Foto: Facebook / Federaţia Română de Gimnastică
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei