Vineri, 05 Iunie 2026

Activitate intensă la CSM Constanța. Competiții importante la triatlon, box și lupte

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025 448 2 min citire
Activitate intensă la CSM Constanța. Competiții importante la triatlon, box și lupte
Performanțele Clubului Sportiv Municipal Constanța continuă să apară. Carol Popa a participat la primele sale concursuri de anvergură mondială din postura de senior. Sportivul de la CSM Constanța a luat startul la două etape de Cupă Mondială în Chile, la Viña del Mar și San Pedro de la Paz, unde a concurat cu câțiva dintre cei mai valoroși triatloniști ai lumii.
Carol a încheiat ambele competiții de sprint la categoria Elite în cea de-a doua jumătate a clasamentului, fiind însă printre puținii concurenți sub 20 de ani care au evoluat pe țărmul Oceanului Pacific.
Sportivul antrenat la Constanța de Cristi Doicescu a concurat la celălalt capăt al lumii, unde adaptarea la condițiile de concurs a fost o adevărată provocare. Dincolo de rezultate, rămâne însă experiența unor concursuri de top, în compania unor adversari redutabili, utilă pentru tânărul nostru sportiv, care luptă pentru obiective ambițioase. Carol a luat pulsul marilor concursuri de seniori și continuă să se pregătească, având ca obiectiv pe termen lung participarea la Jocurile Olimpice din 2028.
Totodată, Campionatele Naționale de box U19 se desfășoară în această săptămână la Brăila.
De la CSM Constanța au evoluat trei pugiliști, care în primele meciuri au dat la tragerea la sorți peste capi de serie, având meciuri dificile.
La categoria 55 kg, Robert Ilioi de la CSM Constanța, aflat la prima competiție oficială a pierdut prin abandon în repriza a doua, în fața lui Nicolas Grecu de la ASC Drobeta Turnu Severin.
La categoria 75 kg. au boxat alți doi pugiliști de la CSM Constanța, Andrei Maftei și Andrei Sîrbu, ambii învinși la puncte, după meciuri echilibrate de Sebastian Boambă de la ACS Șomuz Fălticeni și Darius Ciurbe de la CSM Zalău.
A fost o experiență pozitivă pentru tinerii boxeri de la malul mării, aflați la început de drum și cu mari posibilități de progres.
Competiții la box și lupte libere
Pentru sportivii de la CSM Constanța urmează între 20 și 30 noiembrie, participarea la Campionatul European de seniori U23 de la Budapesta, unde Amalia Niță și Alexandru Buleu (ambii la categoria 75 kg.) aflați în reprezentativa României vor lupta pentru medalii continentale.
Sportivii sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorul Mihai Constantin.
De asemenea, Sala Polivalentă „Ladislau Simon” din Tg. Mureș va găzdui în weekend întrecerile Cupei României U20 și ale Campionatului Național pe echipe U20 la lupte libere, greco-romane și feminine.
CSM Constanța va participa cu 11 sportivi (7 băieți și 4 fete), care vor lupta pentru a câștiga cât mai multe medalii.
Aceștia sunt: Valentin Rusu categoria 57 kg, Alexandru Minea categoria 57 kg, Ștefan Stancu categoria 65 kg, Constantin Morar categoria 74 kg, Geaner Dulgheru categoria 92 kg, Ștefan Rusu categoria 97 kg, Andrei Barbazan categoria 125 kg, Mihaela Carp categoria 50 kg, Nicoleta Pahoni categoria 72 kg, Diana Voiculescu categoria 46 kg, Alexandra Voiculescu categoria 57 kg.
Sportivii sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorii Marian Oancea, Gheorghe Ciupercă, Cornelius Trucmel și Alina Ivan.
Taguri
Articolul anterior A început Postul Crăciunului! Între pregătire spirituală și prețuri mari
Articolul următor HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele SÂMBĂTĂ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei