Tenismenii constănțeni Adrian Boitan (175 ITF) și Ștefan Paloși (253 ITF) s-au calificat în sferturile de finală ale turneului ITF Juniors de la Tashkent (Uzbekistan), competiție rezervată juniorilor U18.
- Publicitate -
Adrian Boitan (17 ani), favorit numărul opt al competiției, a trecut fără probleme de rusul Alibek Kachmazov (15 ani, 1109 ITF), scor 6-1, 6-0, și va juca în sferturi împotriva cipriotului Menelaos Efstathiou (17 ani, 76 ITF), favorit numărul 1.
Ștefan Paloși a învins un alt rus, favoritul numărul 2, Ilqiz Valiez (17 ani, 77 ITF), în trei seturi extrem de disputate, scor 7-6 (4), 4-6, 6-4, iar mai departe îl va întâlni pe Aleksandr Braynin (17 ani, 266 ITF), din Ucraina.
Cei doi jucători sunt legitimați la TC Idu Mamaia, însă se pregătesc la București, sub îndrumarea antrenorului Gabriel Moraru.