Vineri, 05 Iunie 2026

Adriana Turnea, campioană balcanică și record al competiției

de Marian BOCAI Luni, 27 Aprilie 2009 448 2 min citire
Mărșăluitoarea junioară constănțeană a avut o evoluție excelentă în București. La aceeași întrecere, Ana-Maria Greceanu a scos la senioare un timp dătător de speranțe pentru Jocurile Olimpice.
La Campionatul Balcanic de marș pentru juniori și seniori, de sâmbătă, de la București, Constanța a avut două reprezentante: Ana-Maria Greceanu (Farul - Dinamo), care a concurat în afara concursului la 20 km senioare, și Adriana Turnea (LPS "Nicolae Rotaru" CSS - Farul), competitoare la 10 km junioare. Ambele atlete sunt pregătite de Stana Mihăilescu.
Adriana Turnea a devenit campioană balcanică, înregistrând timpul de 46:19.10, nou record al competiției. Constănțeanca de 18 ani și-a lăsat mult în urmă adversarele, medaliata cu argint, de pildă, sosind în 53:59.00.
"Adriana este o sportivă de mare perspectivă. Se mobilizează foarte bine la concursurile mari. Nu are trac și e extrem de ambițioasă", a declarat, pentru "Cuget Liber", Stana Mihăilescu.
Ana-Maria Greceanu concurează la tineret și, întrucât Balcaniada nu are probă la această categorie de vârstă, atleta de la Farul - Dinamo, în vârstă de 20 de ani, a participat hors concurs la senioare, la 20 km, unde a înregistrat al treilea timp!
Și încă unul foarte bun, 1:34:20.80, la 50 de secunde de baremul A pentru Jocurile Olimpice.
Mărșăluitoarea de pe locul patru (care a urcat o poziție în clasament), Ana Rodean, deși mai mare cu cinci ani decât Greceanu, a avut timpul de 1:37:28.40.
"Ana-Maria a scos un timp extraordinar de bun. La această întrecere, a fost verificată pentru Cupa Europei, întrecere de senioare care se va disputa peste o lună, în Franța, la Metz. A luat testul cu brio și va face parte din echipa României. A trecut de la junioare direct la senioare", ne-a mai spus Stana Mihăilescu.
În urma rezultatelor înregistrate la Balcaniadă, România a ocupat locul întâi în clasamentul general pe țări, cu 38 de puncte (23 la fete - locul întâi și 15 la băieți - locul doi).
Taguri
Articolul anterior Uzina Dacia majorează producția la 1.340 de mașini/zi
Articolul următor Constănțenii încep miercuri Mondialul de la Yokohama

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei