Antrenorul lui Internazionale Milano, Jose Mourinho, l-a inclus pe tânărul atacant constănțean Denis Alibec în lotul cu care campioana Italiei va aborda stagiul de pregătire din Arabia Saudită, care se va încheia cu un amical cu echipa lui Mirel Rădoi, Al Hilal, pe 2 ianuarie 2010, de la ora 18,45, la Riad.
- Publicitate -
Inter va efectua trei antrenamente, pe 30 și 31 decembrie și pe 1 ianuarie, la Abu Dhabi, iar pe 2 ianuarie va susține partida, organi-zată în onoarea lui Nawaf Al-Temyat, unul dintre cei mai titrați jucători asiatici, care se va retrage din activitatea competițională cu această ocazie.
Component al echipei secunde a lui Inter, fostul farist Alibec, în vârstă de 18 ani, este unul dintre cei trei jucători de la Primavera convocați la acest turneu, alături de Giulio Donati și Alen Stevanovic.
Alibec a mai fost convocat până acum la acțiuni ale primei echipe, jucând chiar, alături de vedetele lui Inter, și într-un amical, cu FC Vaduz, în care constănțeanul a fost titular și a dat pasele decisive la ambele goluri ale Interului în victoria cu 2-1.