Performanţă de excepţie pentru atletismul românesc Alina Rotaru-Kottmann, săritură de bronz la Campionatele Mondiale de la Budapesta

de Sorin MIHALACHE Marţi, 22 August 2023 222
Performanţă de excepţie pentru atletismul românesc la Campionatele Mondiale în aer liber de la Budapesta, a treia competiţie ca importanţă a lumii, după Jocurile Olimpice şi Campionatul Mondial de fotbal. Alina Rotaru-Kottmann, absolventă de Master a Universităţii „Ovidius”, a urcat pe podium, atrăgând toate privirile şi aplauzele.
Atleta română Alina Rotaru-Kottmann a cucerit medalia de bronz în proba de săritură în lungime din cadrul Campionatelor Mondiale în aer liber, competiţie care se desfăşoară, în această perioadă, pe moderna arenă special construită în capitala Ungariei, Budapesta.
Evoluând în Grupa B a preliminariilor, sportiva legitimată la CSA Steaua Bucureşti şi-a câştigat biletul pentru finala probei după ce a sărit, la ultima încercare, 6,69 metri, al nouălea rezultat din concurs. În finală, atleta pregătită de antrenorul Mihai Corucle a avut o evoluţie şi mai bună, performanţa de 6,88 metri asigurându-i locul pe podium. 


Medalia de aur a fost câştigată de sârboaica Ivana Vuleta, cu 7,14 metri, rezultat ce reprezintă cea mai bună performanţă mondială a anului, în timp ce argintul i-a revenit americancei Tara Davis-Woodhall, cu 6,91 m.
Absolventă de Master la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, Alina Rotaru Kottmann a reuşit, în data de 30 iulie a acestui an, să-şi realizeze baremul olimpic, cu 6,96 metri, săriţi în Germania, la concursul Inneringer Weitsprung Meeting, performanţă ce reprezintă şi un record personal. Ea are în palmares un loc şase la Campionatele Mondiale în aer liber de la Doha, din 2019, iar la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor, va înregistra cea de-a treia prezenţă în competiţia guvernată de cele cinci cercuri îngemănate, după cele de la Rio de Janeiro (2016) şi Tokyo (2020).
Bine a alergat şi Andrea Miklos, care s-a calificat în semifinalele probei de 400 metri cu al 19-lea timp din serii, 51 secunde, 24 sutimi. Sportiva legitimată la CSM Bucureşti (antrenori Magdolna Kanizsay şi Emir Bekric) s-a confruntat cu o perioadă lungă în care a fost accidentată. În 20 iulie, însă, la Jocurile Europene din Polonia, a stabilit cea mai bună performanţă a sa pe distanța de 400 m - 50,67. Are în palmares o medalie de bronz la Campionatele Mondială de sală din 2016, cu ştafeta României de 4x400 m.
Din delegaţia tricoloră, o medalie se aşteaptă a fi adusă şi de Bianca Ghelber. Atleta de SCM Bacău-CSA Steaua Bucureşti, antrenată de Mihaela Melinte şi Mirela Ţermure, este campioană europeană en-titre la aruncarea ciocanului, titlu cucerit anul trecut, în timp ce, în 2023, a fost a doua la Jocurile Europene. Are cea mai bună performanţă din acest sezon - 73,89 m (22 iulie, Madrid), pentru ca recordul personal să măsoare 74,18 m, stabilit la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
Prima medalie mondială, după 14 ani!
România participă cu 16 sportivi - nouă la feminin şi şapte la masculin - la Campionatele Mondiale de atletism în aer liber de la Budapesta (19-29 august), competiţie pentru care Federaţia Română de Atletism a stabilit ca obiectiv calificarea în trei finale.
Ultima medalie pentru România la Campionatele Mondiale, la săritura în lungime, a fost obţinută în 1983, când Anişoara Cuşmir câştiga argintul.
De asemenea, România nu mai cucerise o medalie mondială la atletism din 2009, când Nicoleta Grasu obţinea, la Berlin, bronz la aruncarea discului. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei