Dan Petrescu crede că era loc de mai bine în jocul Unirii Urziceni din Scoția "Am câștigat cu 4-1, dar nu am fost în formă maximă"

de Cuget Liber Joi, 22 Octombrie 2009 508
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, după succesul cu Rangers, scor 4-1, că este mulțumit de rezultat, însă elevii săi nu s-au ridicat la cel mai înalt nivel din punctul de vedere al prestației, învingând deoarece aproape toate ocaziile s-au concretizat în gol. "Sunt mulțumit, dar va fi o victorie minunată doar dacă ne vom califica mai departe. Dacă nu, atunci rămâne doar o victorie de palmares, prima pentru Unirea și prima pentru mine în Liga Campionilor. Chiar dacă am câștigat cu 4-1, jucătorii nu au fost în formă maximă, fără niciun fel de glumă. Parcă ne-au ieșit toate, orice minge care era în careul lor intra în poartă. Ca și joc însă, puteam să evoluăm mult mai bine", a spus Petrescu, adăugând că "trebuie să ne gândim la faptul că în retur va fi cu totul alt meci și trebuie să ne concentrăm la maximum". Un nou început pentru Mutu Seară de grație, marți, și pentru Adrian Mutu, care a marcat două goluri în victoria cu 4-3 a Fiorentinei de pe terenul lui Debrecen. "Acum ne gândim să mergem mai departe, avem încredere în forțele noastre. Sunt fericit și pentru evoluția mea. Sezonul începe acum pentru mine. În sfârșit, mă simt foarte bine din punct de vedere fizic. Restul vine de la sine. Alături de Jovetic și Gilardino pe teren? Poate că da, antrenorul este cel care decide dacă merităm", a spus Mutu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei