Echipa de handbal feminin CS Tomis a ratat șansa de a avea punctaj maxim după primele două etape ale Ligii Naționale. Constănțencele au remizat, la Medgidia, în runda secundă, cu CSM București, după un meci pe care l-a dominat autoritar până în minutul 58.
- Publicitate -
CS Tomis a trecut de la extaz la agonie în partida cu CSM București. Formația antrenată de Ion Crăciun s-a aflat permanent la conducere pe tabelă și s-a desprins, pe final, la cinci goluri diferență, 29-24. Ultimele două minute aveau să fie, însă, de coșmar, iar echipa vizitatoare a reușit să egaleze, 29-29.
"Puteam să avem un debut de campionat extra-ordinar, dar câteva secunde lipsite de luciditate ne-au încurcat socotelile. Am comis greșeli incredibile. Cu un minut și jumătate înainte de final, conduceam cu 29-26, am cerut time-out, am căutat să liniștesc jocul, însă fetele mele, unele chiar cu mare experiență, s-au pierdut și CSM n-a ratat șansa unei remize nesperate. Acum, trebuie să recuperăm acest punct. Să vedem unde, pentru că ne așteaptă un program foarte dificil, iar lotul nu este așa de puternic cum ne-am dori. În vară, am pierdut șase jucătoare și nu am adus în schimb decât doi portari și câteva sportive de perspectivă. Ne-ar mai trebui un centru și un inter dreapta de certă valoare. Să vedem ce putem face până în iarnă", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Crăciun.
Pentru CS Tomis, urmează șapte etape de foc, cu deplasări la Vâlcea, Deva sau Cluj și meciuri grele pe teren propriu, cu HCM Roman, HC Oțelul Galați, HC Zalău sau HCM Baia Mare. În momentul de față, Tomisul ocupă locul cinci în clasamentul LN, cu trei puncte.