Sprintera constănțeană Andreea Ogrăzeanu a avut o comportare mult sub așteptări la Campionatul Mondial de la Moscova, ratând prezența în fazele superioare ale concursului.
- Publicitate -
Sportiva de la CS Farul a concurat în proba de 200 metri și a fost a patra în seria a treia, încheind întrecerea cu aproape o secundă de cel mai bun rezultat al ei din acest sezon (22 sec. și 91/100), fiind în cele din urmă a 36-a din 48 de sprintere, cu timpul de 23 sec. și 83/100.
Rezultatul se poate explica și datorită oboselii acumulate după ultimele competiții din acest sezon, printre care Europenele de tineret, Balcaniada sau Universiada.