Tenismanul constănțean Andrei Pavel a pătruns pe tabloul principal al turneului Masters Series de la Madrid (Spania), competiție care se desfășoară săptămâna aceasta, fiind dotată cu premii în valoare totală de 2.082.500 de euro.
- Publicitate -
Desemnat cap de serie nr. 11 în calificări, "Cneazul" a trecut cu bine de preliminarii, după două victorii pentru care a transpirat destul de mult: 7-6 (8), 7-5 cu Nicolas Lapentti (Ecuador) și 6-1, 6-7 (7), 6-4 cu belgianul Kristof Vliegen (nr. 5). Pentru această performanță, Pavel și-a asigurat 1.700 de euro și 15 puncte ATP (din calificări), plus 5.930 de euro și 5 puncte ATP (pentru turul întâi).
Însă, greul abia începe pentru constănțean, plasat pe un culoar infernal. Primul adversar este Marcos Baghdatis, tânăr jucător care are în palmares o finală la Australian Open. Presupunând că ar promova în runda a doua, Pavel l-ar înfrunta chiar pe favoritul nr. 2, spaniolul Rafael Nadal. Șansele de a păși în optimi țin de domeniul SF-ului.
Finala Masters-ului de la Madrid se va juca duminică, 21 octombrie, pe suprafață rapidă.
Sportivul român este înscris și în proba de dublu, unde face pereche cu Pavel Vizner (Cehia). Cei doi sunt desemnați capi de serie nr. 6, au liber în turul întâi și vor intra în competiție direct în optimi, fază în care vor întâlni cuplul învingător din partida Frantisek Cermak (Cehia) / Arnaud Clement (Franța) - Tomas Berdych (Cehia) / Nicolas Kiefer (Germania).
Simpla prezență în optimi aduce cuplului româno-ceh 6.400 de euro.