Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Andrei Pavel, sătul de luptele pentru putere din Federația Română de Tenis

de Sorin MIHALACHE Marţi, 10 Martie 2009 593 1 min citire
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a declarat, la finalul partidei cu Rusia, 1-4 în primul tur al Grupei Mondiale, că este sătul de luptele care se duc în cadrul federației și nu îl mai interesează aceste dispute, încercând să se concentreze doar asupra tenisului.
"Nu mă mai bag, pentru că eu m-am săturat peste cap de aceste lupte, îmi văd de treaba mea. Mă concentrez asupra Cupei Davis, trebuie să facem un plan prin care să îi ajutăm pe jucători nu doar două săptămâni pe an înainte de meciuri, ci pe tot parcursul unui sezon. A fost prima mea experiență ca și căpitan, am făcut și eu greșeli, dar important e că ne-am înțeles foarte bine și trebuie să ne ajutăm unii pe alții, pentru că, atunci când se ridică unul, îi trage și pe ceilalți după el", a spus "Cneazul".
La rândul său, Victor Hănescu este de părere că, deși au ratat calificarea în sferturile de finală, tricolorii au potențialul necesar unor meciuri cu superputeri ale spor-tului alb.
"A fost o atmosferă frumoasă la Sibiu, a fost incredibil și vreau să le mulțumesc suporterilor că au fost alături de echipă. Avem o echipă tânără, iar băieții au câștigat un meci senzațional la dublu. Începem să arătăm că avem jucători", a explicat tenismanul român.
Taguri
Articolul anterior "Ce s-a întâmplat la Constanța e o golănie ordinară!"
Articolul următor Primarul din Castelu, acuzat că a lovit cu pumnul un arbitru

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei