Vineri, 05 Iunie 2026

Antrenamentul Simonei Halep, întrerupt de ploaie

de Mircea GHIȚĂ Luni, 22 Iunie 2020 191 < 1 min citire
Antrenamentul Simonei Halep, întrerupt de ploaie
Simona Halep vrea să fie cât mai aproape de fanii săi, astfel că i-a anunțat că antrenamentul său va fi transmis în direct, cu ajutorul unei tehnologii noi.
Ploaia i-a dat însă toate planurile peste cap, iar antrenorul Darren Cahill și-a cerut scuze.
Simona Halep a început să-și transmită în direct ședințele de antrenament, de când a reluat pregătirea. Beneficiază de o tehnologie nouă care o ajută să fie mai aproape de suporteri chiar și în perioadele în care competițiile de tenis sunt oprite.
Filmarea antrenamentului cu "PlaySight" îl ajută mult și pe Darren Cahill. Tehnicianul australian urmărește cu atenție tot ce se întâmplă pe teren și transmite apoi toate observațiile sale.
Ultimul antrenament al Simonei a fost însă destul de scurt. Constănțeanca și-a făcut încălzirea și a sărit coarda, iar apoi a început treaba alături de antrenorul român Artemon-Apostu Efremov. După câteva minute, ședința de pregătire a fost oprită pentru că în București a început ploaia. 
Taguri
Articolul anterior Tinerii baschetbaliști de la BC Athletic, rezultate excelente și la învățătură
Articolul următor FC Viitorul, meci greu cu Hermannstadt. Sibienii au un antrenor spaniol

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei