Astra negociază astăzi cu Florin Pătrașcu și Matei

de Marian BOCAI Vineri, 02 Iulie 2010 2396
După Fatai, Mățel și Ben Teekloh, prim-divizionara ploieșteană este aproape să înregimenteze încă doi jucători de la Farul. Astra i-a transferat deja pe cei doi jucători africani și pe fostul căpitan al Farului, iar astăzi, potrivit lui Dennis Șerban, managerul sportiv al clubului prahovean, va purta primele discuții cu alți doi jucători constănțeni, Florin Pătrașcu (devenit liber de contract) și Cosmin Matei. "Suntem interesați de cei doi jucători. Pătrașcu vine la Ploiești mâine dimineață (n.n. - astăzi). Ne întâlnim pentru prima dată, până acum nu am discutat nimic. După-amiază, îl așteptăm la discuții și pe Matei, care va veni cu impresarul său, Victor Becali. Dacă ne înțelegem cu cei doi, vor merge, în aceeași zi, și în cantonamentul din Austria", a declarat, pentru "Cuget Liber", Dennis Șerban. Astra pleacă în Austria în această seară, la ora 20,30, dar din lot va lipsi Kehinde Fatai. "Kenny are probleme cu viza și nu face deplasarea. E o situație delicată, pe care nu știm când o vom rezolva. Jucătorul rămâne acasă și se va pregăti la stadion, separat. Păcat, pentru că el pierde în primul rând. Se integrase bine în echipă. În schimb, celălalt fotbalist african care vine de la Farul, Ben Teekloh, e în regulă cu actele, astfel că va merge în Austria", ne-a mai spus Dennis. Pleacă și Ignat? Rămasă cu foarte puțini jucători în lot, Farul l-ar putea pierde și pe fundașul Dan Ignat, transferat în iarnă de la FC Drobeta. "Nu știu dacă voi mai rămâne. Am venit la Constanța pentru a promova, dar numeroa-sele probleme cu care s-a con-fruntat clubul au dus la ratarea obiectivului. Echipa n-a fost programată o etapă din cauza datoriilor, fiind la un pas de retrogradare. Situația este incertă și acum, sunt restanțe mari la jucători. Nu știu ce se va întâmpla. Eu am avut unele oferte, dar nu s-a concretizat nimic", a declarat Ignat, de care se spune că s-a interesat și nou-promovata în Liga 1 Victoria Brănești. În ce privește situația actuală de la Farul, informațiile oficiale lipsesc, patronul grupării constăn-țene, Giani Nedelcu, neputând fi contactat nici ieri.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei