Duminică, 07 Iunie 2026

Atleţii constănţeni, nouă medalii la Campionatul Naţional de seniori şi tineret

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 25 Februarie 2025 115 < 1 min citire
Atleţii constănţeni, nouă medalii la Campionatul Naţional de seniori şi tineret
Sala de atletism „Ioan Soter” din Capitală a găzduit week-end-ul trecut, întrecerile Campionatului Național de seniori și tineret.
CSM Constanța a participat cu cinci sportivi, care au avut evoluții remarcabile, adjudecându-și nouă medalii, dintre care una de aur, trei de argint și cinci de bronz.
În proba de triplusalt, Alexia Dospin a avut o săritură de excepție, 13,75 metri (record personal) care i-a adus titlul de campioană națională de tineret și vicecampioană la senioare.
În aceeași probă, Ioana Colibășanu s-a clasat pe poziția secundă la tineret și pe locul al treilea la senioare.
La săritura în lungime, Alexia Dospin a ocupat locul al doilea la tineret și al treilea la senioare.
La triplusalt, Radu Cristian a obținut medalia de bronz la tineret.
Dragoș Silvestru și-a adjudecat o medalie de bronz, în proba de 60 metri garduri la seniori și a concurat și la săritura în lungime unde a urcat pe treapta a treia a podiumului.
Antrenorii atleților de la CSM Constanța sunt Alin Larion, Carmen Botea și Elena Colibășanu.
În urma acestor rezultate deosebite, Alesia Dospin, Ioana Colibășanu și Radu Cristian sunt calificați la Campionatul European din Norvegia programat în luna iulie.
Taguri
Articolul anterior UE nu ascunde îngrijorarea cu privire la situația din Cisiordania
Articolul următor Baschetbaliştii juniori de la CSM Constanţa, calificați la Turneul Final

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei