Bayern Munchen are un nou președinte

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Mai 2014 90
Karl Hopfner a devenit oficial președinte al clubului german de fotbal Bayern Munchen, în locul lui Uli Hoeness, care a evocat o revenire după ce își va ispăși pedeapsa de trei ani și jumătate de închisoare, vineri, cu ocazia adunării generale a grupării, anunță AFP, informează AGERRES.
Hopfner, 61 de ani, a primit fără nicio surpriză aprobarea celor 1593 de membri prezenți, la mai puțin de două luni după ce Consiliul de administrație al clubului l-a desemnat ca urmaș al lui Uli Hoeness, ce a demisionat după ce a fost condamnat la închisoare în urma unei afaceri de fraudă fiscală.
"Dragă Uli, ai o familie super, dar și o familie în cadrul acestui club. Îți dorim toată forța de care ai nevoie în vremurile grele care vor veni. Vei putea hotărî în liniște ce dorești să faci după aceea", a declarat Hopfner înaintea votului.
Hoeness, 62 de ani, a dat de înțeles că va reveni la Bayern după ce-și va ispăși pedeapsa. El așteaptă în continuare să fie plasat în detenție.
"Am făcut o mare greșeală și voi asuma tot. Iar când voi reveni, nu mă voi retrage", a afirmat Hoeness, care a fost ovaționat de membrii prezenți. El a adăugat că poate să plece "cu conștiința liniștită, fără griji pentru club".
Bayern a ales continuitatea cu Hopfner, care lucrează din 1983 în cadrul clubului, ajungând vicepreședinte și membru al comitetului executiv al Consiliului de supraveghere.
Taguri

Comentează știrea

uk hermes bags
19 mai 2014
uk hermes bags

hermes parcel shop finder Stiri Sport : Bayern Munchen are un nou președinte | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online uk hermes bags http://www.viitgeni.dk/uk-hermes-bags-belgium-hermes-bags-9555.asp

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei