Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ben Teekloh vine mai târziu în Cipru, Chigou rămâne la Farul II

de Marian BOCAI Marţi, 15 Ianuarie 2008 668 2 min citire
FC Farul pleacă astăzi în Cipru, pentru cele zece zile de pregătire, interval în care "rechinii" vor susține și câteva meciuri amicale. Lotul care va părăsi România este format din 25 de jucători. Ben Teekloh va ajunge în Insula Afroditei peste câteva zile, în vreme ce Dani Chigou, accidentat și bolnav, va rămâne acasă și se va pregăti cu Farul II. În Cipru, face joncțiunea cu lotul și Chico, portughezul primind câteva zile de pauză.
Lotul inițial cuprindea 28 de jucători, însă au rămas 27, renunțându-se la Chigou, iar astăzi vor pleca numai 25, fără Ben Teekloh și Chico.
Mijlocașul defensiv liberian Ben Teekloh are probleme cu viza pentru Cipru, care trebuie scoasă de la Sofia, întrucât consulatul cipriot de la București nu este operațional acum. Este posibil ca viza să fie obținută astăzi, însă nu în timp util pentru ca Ben să poată pleca cu restul lotului, astfel că mijloca-șul va ajunge în Cipru joi sau vineri.
Până atunci, Ben se va pregăti separat, nu la Farul II, primind un program exact cu ceea ce fac restul fariștilor în Cipru.
Al doilea jucător care ratează plecarea este atacantul camerunez Dani Chigou, care însă nu va mai ajunge în Cipru, fiind accidentat (tendinită) și bolnav (otită).
Decizia finală (rămânere acasă) a fost luată ieri după-amiază, la finele antrenamentului, care a constat în lucru în sala de forță și alergări. S-a considerat că, având în vedere starea sa de sănătate, este mai bine ca Dani să rămână la Constanța și să se pregătească cu Farul II.
Atacantul portughez Chico vine direct în Cipru, după ce, la finele săptămânii trecute a plecat acasă să-și facă bagajele, iar antrenorul Ion Marin i-a acordat și câteva zile de pauză, întrucât, dacă restul fariștilor sunt la începutul pregătirii, vârful transferat de la Varzim vine direct din campionat.
Astăzi, "rechinii" efectuează, de dimi-neață, un antrenament, pe plajă, iar în jurul orei 14 este prevăzută plecarea, cu autocarul, spre București, de unde, la ora 21,20, aeronava care-i va duce în Cipru va decola de pe aeroportul "Henri Coandă".
v v v
Mijlocașul stânga Marcel Otvoș, pe care Farul l-a pus pe lista de transferări, s-a antrenat ieri după-amiază cu divizionara secundă Delta Tulcea, iar aseară a discutat cu președintele clubului, Petre Marinescu, termenii financiari ai contractului său.
Taguri
Articolul anterior Rețelele sociale se încarcă greu
Articolul următor Pensionarilor li s-a acrit de "pensii electorale"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei