Boxerul Ionuț Bodilcu visează la Jocurile Olimpice

de Marian BOCAI Marţi, 16 Martie 2010 2685
Marele vis al boxerului constănțean Ionuț Bodilcu (20 de ani), de la CS Farul (antrenori, Ilie Dascălu, Mihai Constantin și Marcelică Tudoriu) este evoluția la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. Trecut la seniori, Bodilcu a început anul în forță, impunându-se la Cupa României de la Iași, la categoria 81 kg, deși în finală a boxat accidentat la mâna dreaptă. "Am evoluat cu mare ambiție, pentru a nu înșela așteptările celor care au încredere în mine. Anul trecut a fost mai puțin reușit sub aspectul medaliilor cucerite, însă numai pentru că a trebuit să mă axez asupra studiilor. Din 2010 mă voi dedica iar trup și suflet boxului", a declarat Bodilcu, pentru "Cuget Liber". După ce, în 2008, a devenit dublu campion național, atât la juniori, cât și la seniori, și a participat la Campionatul Mondial de tineret, unde a ratat la mustață obținerea unei medalii, în 2009 Ionuț a avut mult de lucru cu studiile, întorcându-se de la lotul național pentru a se pregăti de susținerea bacalaureatului și a deveni student al Facultății de Educație Fizică și Sport de la "Ovidius", ambele obiective fiind atinse, cu brio. Bodilcu se bucură de sprijinul clubului Farul, atât în ring, cât și în viață, și vrea să răsplătească această încredere cu o evoluție, peste doi ani, la Olimpiadă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei