Callatis Mangalia, remiză albă cu Astra II

de Andrei ALDEA Miercuri, 02 Mai 2012 265
FC Callatis Mangalia a terminat la egalitate, scor 0-0, partida cu Astra II Giurgiu, disputată pe teren propriu, în etapa a 23-a a Ligii a II-a, Seria I. După finalul meciului, antrenorul Mugurel Cornățeanu a declarat că este mulțumit și cu acest punct câștigat, însă echipa sa ar fi putut obține mai mult. "Am practicat un joc destul de modest. Venim după o victorie de la Otopeni, iar oboseala și-a spus cuvântul: n-am avut prospețimea necesară pentru a marca. Am început bine meciul, dar ne-am stins pe parcurs. Cei de la Astra II s-au închis în defensivă destul de bine, au practicat un joc mai închis și s-au mulțumit cu un singur punct. Am avut câteva ocazii, dar nu am avut mintea limpede pentru a alege cea mai bună decizie. Din punctul meu de vedere, nu suntem pregătiți fizic să jucăm în Liga a 2-a din trei în trei zile, în orice caz, sperăm să obținem o victorie după meciul de la Botoșani", a declarat tehnicianul. La rândul său, președintele Callatisului, Neculai Tănasă, a spus că echipa sa a fost lipsită de noroc în acest meci: "Doar ghinionul a făcut să nu câștigăm, au fost câteva ocazii bune pentru băieții noștri, dar n-a fost să fie. Callatis a dominat de la cap la coadă meciul. Dacă aveam puțin noroc, am fi câștigat".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei