Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat că 2025 a fost un an extraordinar, cu multe provocări și competiții, inclusiv găzduirea Mondialelor de juniori la Otopeni, dar și un an de sărbătoare, în care s-au marcat 95 de ani de la înființare.
- Publicitate -
„A fost un an extraordinar, cu multe provocări, cu multe evenimente, cu multe competiții, dar și un an de sărbătoare pentru noi, anul acesta am împlinit și 95 de ani de la înființare, dar și Mondialele de înot pentru juniori, organizate Otopeni.
A fost un an greu, dar un an cu multe reușite. Din punct de vedere al rezultatelor, pot spune că la toate competițiile ne-am depășit obiectivele pe care le-am stabilit la început de an. Din punct de vedere al competițiilor organizate, cireașa de pe tort a fost Campionatul Mondial de juniori la înot, care a fost găzduit pentru prima oară în România, o ediție de succes, cu multe recorduri din punct de vedere al țărilor participante, al sportivilor calificați și bineînțeles și cu rezultate pentru noi, pentru România.
Din punct de vedere al rezultatelor, amintim Campionate Mondiale de seniori, cu rezultatele extraordinare ale lui David Popovici, Campionate Europene Under-23, cu cele trei medalii de aur ale sportivilor noștri David și Denis Popescu, plus cele de la Europenele și Mondialele de juniori”, a declarat Camelia Potec.