Duminică, 07 Iunie 2026

Canotaj / Campioana olimpică Simona Radiș, medaliată cu aur la Naţionalele de la Snagov

de Sorin MIHALACHE Luni, 06 Iunie 2022 264 < 1 min citire
Canotaj / Campioana olimpică Simona Radiș, medaliată cu aur la Naţionalele de la Snagov
Soare, valuri, vânt și campioni pe lacul Snagov, unde s-au desfășurat întrecerile Campionatelor Naționale de canotaj. Componenții lotului olimpic au dominat întrecerile primei zile, Dinamo și Steaua și-au împărțit medaliile, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Campioana olimpică Simona Radiș a dat vâslele pe rame și împreună cu Ioana Vrânceanu a câștigat titlul național, iar Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan au dominat cursa de dublu rame și știu că vor fi în vârf de formă la competițiile de obiectiv.
Doi antrenori ai lotului au luat medalii la categoria Masters, Veronica Cochela (la dublu vâsle, cu Dan Stratan) și Marius Băcăoanu, la simplu.
De asemenea, multipla campioană olimpică și mondială Ecaterina Oancia a fost premiată pentru cariera de arbitru.
Pentru canotori, urmează trei luni de foc, din iulie în septembrie, câte un concurs lunar: Regata Lucerna, Campionatele Europene și Campionatele Mondiale.
Foto: Facebook / Comitetul Olimpic şi Sportiv Român 
Taguri
Articolul anterior Cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse vor fi averse
Articolul următor Pierderile armatei ruse în Ucraina, în cele 101 de zile de război

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei