Compania Oil Terminal, reprezentată de domnul Mihai Lupu, și Clubul Sportiv Oil Terminal, condus de antrenorii Nicolae Roșca și Costin Costel organizează competiția sportivă de fotbal copii și juniori intitulată "Cupa Oil Terminal Constanța".
- Publicitate -
Competiția va avea loc în perioada 9 - 11 mai 2008 și reunește echipe de copii și juniori cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani din 15 școli constănțene (Școala nr. 19, nr. 15, nr. 18, nr. 40, nr. 24, nr. 10, nr. 8, nr. 22, nr. 9, nr. 16, nr. 39, nr. 21, nr. 30, nr. 17, nr. 41).
Campionatul va debuta vineri, 9 mai, ora 9. Sâmbătă, 10 mai, între orele 9 și 18, se vor disputa meciurile din cadrul grupelor, iar duminică, 11 mai, între orele 9 și 14, vor avea loc finalele și festivitatea de premiere.
Acțiunea are loc cu acordul Inspectoratului Județean Școlar Constanța și este sponsorizată integral de SC OIL Terminal SA. Toți participanții vor primi articole sportive și dulciuri, iar câștigătorii primului loc vor fi premiați cu o excursie în Delta Dunării.