Cătălin Alexandru Sprînceană a fost ales, vineri, 28 aprilie, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism (FRC), în cadrul cadrul Adunării Generale Extraordinare de Alegeri desfăşurate la sediul Ministerului Sportului.
- Publicitate -
În vârstă de 40 de ani, fost vicepreşedinte în perioada 2017-2021, Sprînceană a fost ales încă din primul tur, cu 40 voturi, faţă de 11 primite Ştefan Laibner şi două obţinute de Constantin Stan, ceilalţi doi candidaţi.
La Adunarea Generală, au participat 53 de cluburi membre din 71 cu drept de vot, fiind îndeplinit cvorumul necesar de două treimi.
Alex Ciocan, care a condus destinele federaţiei între 19 iunie 2021 şi 23 februarie 2023, a renunţat să mai candideze la vreo funcţie. Din 23 februarie, FRC a rămas fără conducere, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul unui club care a contestat alegerile din iunie 2021
Vicepreşedinţi au fost aleşi Szabolcs Sebestyen şi Ovidiu Simen, iar membri - Kinda Geza, Alexandru Mihai Mareş şi Răzvan Jugănaru.