Joi, 04 Iunie 2026

Mâine, de la ora 11 Constanța își premiază performerii

de Marian BOCAI Miercuri, 13 Aprilie 2011 635 < 1 min citire
Constanța își premiază performerii
Ilie Floroiu și Elena Frîncu
Pavilionul Expozițional din Constanța va găzdui, mâine, de la ora 11, premierea performerilor anului 2010, inițiativă care le aparține Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța și CS Farul Constanța, cu sprijinul autorităților locale. Vor fi premiați cei mai buni zece sportivi (seniori și juniori) și se vor mai acorda 12 premii speciale.
"Îi onorăm pe cei care au rămas nepremiați, pentru că o parte a premiilor am încercat să le înmânăm cu ocazia mai multor evenimente sportive, în fața suporterilor proprii. Toți cei nominalizați vor primi plachete deosebite, iar premii în bani, între 500 și 1.500 lei, le vor fi acordate doar sportivilor. Sumele nu sunt extraordinare, mai degrabă simbolice, dar nu ele contează în mod deosebit, ci gestul Constanței, într-o perioadă de criză", a declarat Elena Frîncu, directorul executiv al DJST Constanța.
"Am invitat toate federațiile sportive naționale în întrecerile cărora participăm, însă, până acum, doar halterele, culturismul și kaiacul-canoe au confirmat că vor participa", a spus Ilie Floroiu, directorul CS Farul. Se estimează că evenimentul, la care DJST și CS Farul își vor face și bilanțul pe 2010, va reuni în jur de 200 de persoane.
Taguri
Articolul anterior Fost fotbalist al Farului, mort la doar 23 de ani
Articolul următor Le-au ieșit pașii!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei