Constănţeanul Răzvan Florea, ales membru în Comisia Tehnică de Ape Deschise a European Aquatics

de Sorin MIHALACHE Vineri, 28 Iunie 2024 91
În plin sezon estival, în care, la multe discipline sportive, se încarcă bateriile în vederea abordării stagiunii de toamnă, nataţia nu are timp de vacanţă. Evenimentele se succed cu o viteză uluitoare, România înregistrând performanţe atât din punct de vedere sportiv, cât şi administrativ.
Veşti bune pentru nataţia românească. La Belgrad (Serbia), a avut loc şedinţa Comitetului Executiv al European Aquatics, din a cărui componenţă face parte şi Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Unul dintre punctele de pe ordinea de zi ale şedinţei a fost şi aprobarea componenţei Comisiei Tehnice de Ape Deschise a forului european, constănţeanul Răzvan Florea devenind astfel unul dintre membri, cu mandat în perioada 2024-2028.
Totodată, Florea, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, este şi arbitru internaţional World Aquatics la ape deschise.
Astfel, constănţeanul se alătură celorlalţi membri români ai comisiilor de la European Aquatics: Carmen Bunaciu (masters), dr. Marian Anghelescu (medicală) şi Florin Avasilaoe (sărituri în apă de la mare înălțime).
În vârstă de 43 de ani, Răzvan Florea este antrenor la Atena Sport Club Constanţa, membru în Biroul Federal al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRTM) şi în Colegiul Central al Antrenorilor de Înot al aceluiaşi for.
Naţionalele de la Bacău şi Piteşti
Două competiţii importante, cuprinse în calendarul intern al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, sunt programate a se desfăşura în acest week-end.
Astfel, în perioada 28-30 iunie, au loc întrecerile Campionatului Naţional de sărituri în apă pentru juniori C şi D. Gazdă este bazinul olimpic din Bacău, iar categoriile de vârstă sunt următoarele: juniori D2 - 10 ani; juniori D1 - 11 ani şi juniori C - 12-13 ani.
De asemenea, sâmbătă, 29 iunie, şi duminică, 30 iunie, „delfinii” vor înota la Campionatul Naţional pentru copii 11 ani, competiţie găzduită de bazinul olimpic din Piteşti. Vor participa sportivi de la toate cluburile din ţară, iar probele sunt următoarele: 50 m liber, 100 m liber, 50 m spate, 100 m spate, 50 m bras, 100 m bras, 50 m fluture, 200 m mixt, 4x50 m liber și 4x50m mixt.
„Ne-am întors de la Campionatele Europene de seniori foarte bucuroşi, cu două medalii câştigate şi multe finale reuşite de lotul României de înot şi sărituri în apă. Urăm acum mult succes copiilor care vor participa la Naţionale!”, au transmis reprezentanţii FRNPM.
Următoarea provocare pentru înotătorii români: Campionatul European pentru juniori din Lituania, de la Vilnius. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei