Constănțeanul Toma Matei, ales membru în Biroul Federal al FR de Box

de Cuget Liber Vineri, 15 Ianuarie 2016 259
Vasile Câtea a fost ales, ieri, președinte al Federației Române de Box, în cadrul Adunării Extraordinare de alegeri a federației. Câtea a primit 88 de voturi, iar contracandidatul său, Mihai Lauruc, a obținut 38 de voturi. 

La Adunarea Generală au fost prezenți 129 de membri. Vicepreședinți au fost aleși Alec Năstac și Silviu Mureșan. 

În urma întâlnirii de ieri, s-a stabilit și componența Biroului Federal, în care se regăsește și constănțeanul Matei Toma. Iată restul membrilor biroului: Florin Stan, Tudor Titi, Adrian Lăcătuș, Robert Băiatu, Gheorghe Napoleon, Bogdan Manole, Victor Leu, Vasile Cazan, Mădălin Bărdeanu, Ion Glăvan și Bogdan Marinescu. 

"Vom face organigrama federației, apoi vom găsi soluția să plătim banii pentru ANAF. Vor fi plăți eșalonate pe fiecare lună. Cei doi candidați care s-au retras, Mihai Craiu și Marian Simion, și-au îndreptat voturile către mine. După cum a fost prezentat și raportul de către ministrul Tineretului și Sportului, postul de președinte al federației este o mare responsabilitate. Va fi o muncă imensă, dar sper să fie unitate și stabilitate financiară. Îmi pare rău că s-a confirmat existența unei devalizări la federație. Adevărul e că am avut un management prost. Mă voi baza pe oamenii din echipa mea. La federație este o situație proastă, dar avem rezultate bune, spre exemplu, un sportiv este calificat la JO de la Rio și mai sunt șanse pentru alți 3-4 pugiliști", a declarat, pentru Agerpres, noul președinte al forului național de box, Vasile Câtea. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei