După succesul juniorilor constănțeni la Campionatul Național de atletism, a venit rândul și colegilor acestora mai mici, care au obținut nouă medalii la CN pentru copii, desfășurat, timp de două zile, la București.
- Publicitate -
La competiție, au participat 1.154 de atleți (630 la feminin și 524 la masculin), din 124 cluburi, Constanța fiind reprezentată de CS Farul, LPS "Nicolae Rotaru" CSS și CSS 1.
Iată rezultatele: aur și argint - Darian Balagiu, antrenor Cătălin Ganera (LPS "Nicolae Rotaru", lungime - 4.11 m, și 40 mg - 7.55 s, cat. C3, născut în 2003); argint x 2 - Andra Ușurelu, antrenor Carmen Botea (LPS "Nicolae Rotaru" CSS, 60 mg - 9.77 s, 200 mg - 29.75 s, cat. C1, născută în 2000); argint - Sonia Cornea, antrenor Cătălin Ganera (CSS 1, săritură în lungime - 4.35 m, cat. C2, născută în 2001); argint - Andrei Florentin, antrenor Evelina Lisenco (CS Farul, triatlon - 1557, cat. C1, născut în 1999); aur x 2 - Teodora Bălan, antrenor Evelina Lisenco (CS Farul, lungime - 4.40 m, aruncarea mingii de oină, cat. C3, născută în 2003); argint - Mara Cojocaru, antrenor Daniel Cojocaru (CS Farul, lungime - 3.79 m, cat. C3, născută în 2003).
"Au fost rezultate bune, ținând cont de problemele financiare pe care le-am avut în ultima perioadă la liceu. Dificultățile sunt mari, iar atunci când muncești un an cu acești copii, îți dorești și rezultate; iată că am reușit, cu ajutorul părinților, să oferim aceste rezultate", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cătălin Ganera, director adjunct al LPS Constanța.