Sportivul român Constantin Popovici s-a clasat pe locul al doilea în concursul de la Montreal, etapa a şasea din Circuitul Mondial de sărituri în apă de la mare înălţime Red Bull Cliff Diving.
- Publicitate -
A fost pentru prima oară în istoria de 15 ani a competiţiei când cei mai buni săritori de la mare înălţime din lume, la masculin şi feminin, concurează în Canada.
Locul ales pentru desfăşurarea acestei runde a fost Portul Montreal, platformele de 21 (feminin), respectiv 27 de metri (masculin), fiind amplasate chiar în faţa clădirii Autorităţii Portuare, sportivii sărind pentru prima oară în apele râului St. Lawrence.
Pentru Constantin Popovici, câştigătorul titlului în 2023, etapa din Canada a început cu o săritură cu un grad de dificultate impus de 2,6, pentru care a primit în total 71,40 de puncte şi cu care s-a clasat în faţa rivalilor săi direcţi din acest sezon. Pentru a doua săritură, cu un grad de dificultate de 3,6, a primit trei note de 9 şi a urcat trei poziţii în clasamentul general provizoriu. În runda a treia, Constantin Popovici şi Aidan Heslop au avut aceeaşi săritură, cu un grad de dificultate de 5,7, iar sportivul român a trecut pe prima poziţie în clasament cu un total de 316,80 de puncte, având un avans de doar 0,30 puncte faţă de Aidan Heslop înaintea marii finale.
În manşa finală, care a fost decalată cu aproape o oră din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, Constantin Popovici a ales o săritură cu un grad de dificultate de 5,8 care i-a asigurat, în final, medalia de argint în această etapă, cu 438,60 puncte. Britanicul Heslop a obţinut victoria cu 475,80 puncte, iar mexicanul Yolotl Marinez a completat podiumul, cu 422,30 puncte.