Vineri, 05 Iunie 2026

Costel Gâlcă: „Îmi doresc să câştig titlul cu Rapid”

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 10 Iunie 2025 136 < 1 min citire
Costel Gâlcă: „Îmi doresc să câştig titlul cu Rapid”
Noul antrenor al echipei de fotbal Rapid, Costel Gâlcă a afirmat într-o conferință de presă în care a fost prezentat oficial că nu ascunde faptul că își dorește câștigarea titlului în Superliga României, precizând că nu a preluat acest post doar pentru a califica formația giuleșteană în cupele europene.
Vrem să ne calificăm în cupele europene, vrem o cupă a României, nu ascund acest lucru, și, de ce nu, campionatul, pentru că nu ne aflăm aici doar ca să ne calificăm în cupele europene. În general sunt două-trei echipe care se luptă la campionat, dar în fiecare an e o echipă care surprinde. Acum sperăm ca noi să fim echipa aia care să surprindă și care să lupte pentru așa ceva. Bineînțeles că nu va fi ușor. Sunt conștient de asta dar și ambiția mea este mare, îmi doresc să reușesc în România, mai ales cu un club cum este Rapid, care își dorește, și nu numai prin vorbe, ci prin fapte", a declarat Costel Gâlcă.
Taguri
Articolul anterior Triatloniştii de la CSM Constanţa, rezultate remarcabile la Campionatul Naţional
Articolul următor Iată cine riscă să rămână fără locul de veci, în Cimitirul Central! Vezi dacă ești pe listă!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei