Cristina Neagu, amendată de EHF pentru declarațiile despre arbitraj

de Madalina PETRESCU Vineri, 01 Septembrie 2023 325
Cristina Neagu a fost amendată de Federația Europeană de Handbal pentru declarațiile făcute despre arbitrajul de la confruntarea dintre CSM București și Esbjerg din ediția trecută a Ligii Campionilor.

Organismul de resort din cadrul EHF a deschis o investigație în urma declarațiilor făcute de cea mai bună handbalistă a României cu privire la arbitrajul de la meciul dintre CSM și Esbjerg din 7 mai, din sferturile ediției trecute de Liga Campionilor.

EHF a ajuns la concluzia că modul în care s-a comportat Neagu reprezintă „o încălcare a principiilor fundamentale de fair-play”, așa că a decis să îi aplice sportivei o amendă de 4.000 de euro pentru limbajul folosit la adresa arbitrilor.

Jumătate din amendă a fost aplicată cu suspendare și este supusă unei perioade de probațiune de un an care începe de la data deciziei.
Decizia EHF poate fi atacată prin apel în termen de șapte zile.

Potrivit ProSport, Cristina Neagu făcuse următoarea declarație:

„Vreau să spun că acest tip de hoție nu l-am mai trăit de la ultimul Campionat European, cu Muntenegru. Dacă arbitrii cred că așa trebuie procedat, ok, eu nu cred. Felicit Esbjerg, sunt o echipă bună, fără îndoială, dar astăzi meritam să câștigăm, 7 contra 9 nu poți juca handbal.
De la începutul meciului efectiv au arbitrat într-o singură direcție, în special în a doua repriză, au închis meciul în repriza a doua cu tot felul de decizii ciudate, nu am primit faulturi, toate mingile s-au întors la Esbjerg, totul s-a încununat cu acele două cartonașe roșii, cel puțin la Arntzen. S-a arbitrat într-o singură direcție. Cu sistemul nu poți să te lupți.
În meciul tur am trăit aceeași situație, nu am primit niciun fault obișnuit de joc. Este hoție pe față, trăim această hoție pe teren propriu, eu zic că e păcat, am luptat, am arătat că suntem echipă de Final 4, dar 7 contra 9… E greu să lupți contra sistemului”.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei