Vineri, 05 Iunie 2026

CN de rugby juniori U17 CS Cleopatra Mamaia, egal palpitant cu CT "Dinicu Golescu"

de Mihai CHELEȘ Luni, 30 Octombrie 2017 641 1 min citire
Sâmbătă, pe stadionul "Constructorul-Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", a avut loc partida dintre CS Cleopatra Mamaia și Colegiul Tehnic "Dinicu Golesc" București, duel din etapa a IV-a a Campionatului Național de rugby juniori U17.
Pe o vreme ploioasă și un teren greu, ambele formații au luptat admirabil, însă partida s-a terminat la egalitate, scor 10-10 (5-10). Momentul psihologic s-a consumat în repriza secundă, când doi jucători ai gazdelor au fost eliminați pentru comportament nesportiv. Chiar și așa, CS Cleopatra a atacat furibund și a fost foarte aproape să câștige partida dacă ultimul eseu marcat era și transformat.
În urma acestui rezultat, ambele formații au fost recompensate cu câte două puncte. Runda următoare, CS Cleopatra va evolua în deplasare, pe terenul "lanternei roșii" Gloria Buzău (sâmbătă, 4 noiembrie, ora 13).
"Vreau să îi felicit pe jucătorii mei pentru efort. S-au mobilizat exemplar pe final și cu puțin noroc am fi putut să câștigăm. Ne-am complicat meciul în momentul în care am rămas în inferioritate, dar se mai întâmplă și astfel de momente în meciurile cu încărcătură", a declarat antrenorul CS Cleopatra, Victor Bezușcu.
Iată rezultatele contabilizate în celelalte partide ale etapei: CN "Aurel Vlaicu" București - CSM București 6-39 și CSS Bârlad - SCM Gloria Buzău 111-0.
Clasament: 1. CSM București (15 p), 2. CSS Bârlad (13 p), 3. CT Dinicu Golescu (13 p), 4. CS Cleopatra (8 p), 5. LPS Focșani (5 p), 6. CN "Aurel Vlaicu" (5 p), 7. SCM Gloria Buzău (0 p). 
Taguri
Articolul anterior Tomitanii au dat lovitura pe terenul liderului Gloria Buzău
Articolul următor FC Viitorul descinde în "Ștefan cel Mare"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei