Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Victorii pe linie în „dubla” din optimi, cu Hapoel Kfar Saba CS Medgidia s-a calificat în sferturile de finală ale CEV Challenge Cup la volei feminin

de Sorin MIHALACHE Vineri, 17 Decembrie 2021 180 2 min citire
CS Medgidia s-a calificat în sferturile de finală ale CEV Challenge Cup la volei feminin
Medgidia scrie istorie în voleiul european! Bazându-se pe un lot format sută la sută din jucătoare românce, un proiect unicat în Divizia A1, formaţia din municipiul de pe malul Canalului îşi face, uşor-uşor, un nume şi în competiţiile continentale.
CS Medgidia s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale CEV Challenge Cup la volei feminin, după un dublu-succes în faza optimilor, în compania celor de la Hapoel Kfar Saba.
Constănţencele se impuseseră, cu scorul de 3-0, în manşa tur, în Israel, aşa că returul de la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” era abordat cu mult optimism şi încredere în forţele proprii. Dar victoria nu a fost o simplă formalitate.
Agăţându-se de fiecare minge şi căutând să valorifice ultimele şanse, oaspetele şi-au vândut scump pielea în primul set, adjudecat însă la mare luptă de CS Medgidia, 29-27. Descătuşarea a venit în setul secund, când jocul constănţencelor a funcţionat fără cusur, cu atacuri devastatoare şi eficienţă maximă la blocaj: 25-17.
În setul trei, israelienele au ţinut cât de cât pasul, dar nu au depăşit „borna” de 22 de puncte.
Aşadar, voleibalistele antrenate de Florin Voinea şi Radu Began bifează o nouă victorie categorică şi merg mai departe în CEV Challenge Cup. Iar la această performanţă remarcabilă a contribuit din plin şi minunatul public, suporterii încurajându-şi frenetic favoritele pe tot parcursul meciului.
„Nu avem un istoric în ceea ce priveşte participarea în cupele europene, dar mă bucur că, uşor-uşor, ne facem un nume şi în Europa. Suntem o echipă redutabilă în România, acum am făcut acest pas în Europa, ne dorim să facem cunoscut acest brand. Este un proiect în care s-a muncit şi s-a investit foarte mult.
Ne-am respectat statutul, ne-am făcut meciul mai uşor şi ne-am calificat. A fost un drum greu de parcurs, dar acum ne bucurăm pentru ce am realizat.
Felicit echipa şi întreaga conducere pentru că ne-a oferit sprijinul şi toate condiţiile necesare să ajungem în acest punct”, a declarat antrenorul principal Florin Voinea.
XXX
În sferturile de finală, CS Medgidia o va înfrunta pe Tent Obrenovac, din Serbia. Până atunci, formaţia constănţeană va disputa, sâmbătă, 18 decembrie, de la ora 17.00, meciul cu CS Ştiinţa Bacău, contând pentru etapa a 11-a a Diviziei A1. Arbitrează brigada Nicolae Cristea / Mircea Rus. Observator, Petrică Stancu.
Celelalte partide ale rundei se vor juca după următorul program: sâmbătă, 18 decembrie: CS Dinamo Bucureşti - CS U NTT Data Cluj Napoca, CS Rapid Bucureşti - CS Dacia Mioveni, SCM U Craiova - ACS Volei Cristina Pîrv Turda; duminică, 19 decembrie: CSO Voluntari - CSM Lugoj; luni, 20 decembrie: CSM Târgovişte - CSM Volei Alba Blaj (ora 17.00, în direct la TVR 3).
Foto: Facebook / Clubul Sportiv Medgidia
Taguri
Articolul anterior Ce drepturi au persoanele cu handicap grav
Articolul următor Coşmar în miez de noapte. Bloc şi maşini incendiate! „Am scăpat din infern!“

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei