Peste 800 de sportivi din 15 țări s-au luptat în weekend la Roma, Italia, pentru cele mai râvnite centuri la Campionatul Mondial de XFC 2022.
- Publicitate -
CS Năvodari a fost reprezentat de 15 sportivi care au participat la două probe fiecare, box și K1. Sportivii năvodăreni s-au întors acasă cu șase locuri doi pe podium și 24 de centuri XFC.
Nu au lipsit nici fetele de la aceste lupte, Maria Trigos, Nadia Cojocaru, Maria Ghiţă și Maria Cimpoieru au învins sportive din Danemarca, India, Italia, Franța sau Armenia. Clubul Sportiv Năvodari îi felicită pe sportivii de la malul mării pentru cel mai bun rezultat din istoria CS Năvodari.