Joi, 04 Iunie 2026

Liga I de baschet feminin CS Phoenix a terminat turneul semifinal pe locul secund

de Mihai CHELEȘ Sâmbătă, 28 Aprilie 2018 369 1 min citire
CS Phoenix a terminat turneul semifinal pe locul secund
Echipa feminină de baschet CS Phoenix Constanța a reușit să impresioneze până acum în Liga l, la primul sezon din istorie la seniori, însă greul abia acum începe.
După întreaga sarabandă de meciuri din turneul preliminar și cel semifinal, CS Phoenix a demonstrat că are calitatea necesară de a lupta cu șanse reale la promovarea în Liga Națională.
Singura care pare că-i poate sta în cale, în drumul către primul eșalon, este CSM Târgoviște. Cele două formații și-au împărțit victoriile în turneul preliminar (68-62 pentru CSM Târgoviște și 62-56 pentru Phoenix Constanța), iar în turneul semifinal au mers umăr la umăr. O singură sincopă au avut constănțencele antrenate de sârbul Predrag Stanojcic și Dan Constantinescu, pe teren propriu, în fața celor de la CSU CSM Oradea (59-61), de ajuns pentru a face diferența la vârful ierarhiei.
CS Phoenix mai are un singur meci de disputat, în deplasare, pe terenul celor de la CS Agronomia București, duminică, 29 aprilie, de la ora 19. Un meci cu miză pentru bucureștence, care sunt obligate să învingă pentru a prinde locul patru, ultimul ce duce la turneul final. CS Rapid București stă la pândă și este pregătită să profite de un eventual pas greșit al rivalei sale. La egalitate de puncte între cele două formații din Capitală, avantajul meciurilor directe este de partea celor de la CS Rapid București.
Conform președintelui CS Phoenix Constanța, Cristian Mănăstireanu, se fac demersurile necesare ca Final Four-ul pentru promovare să se dispute în Sala Sporturilor din Constanța.
Clasament: 1. CSM Târgoviște (27 p), 2. CS Phoenix Constanța (24 p), 3. CSU CSM Oradea (23 p), 4. CS Agronomia București (21 p), 5. CS Rapid București (20 p), 6. ACS KSE Târgu Secuiesc (16 p), 7. CSM CSS Ploiești (15 p), 8. Sportul Studențesc (13 p). 
Taguri
Articolul anterior "Ora de aur a Parisului", la Teatrul de Operă și Balet "Oleg Danovski"
Articolul următor HC Dobrogea Sud, în fața celui mai greu meci din acest sezon

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei