Liga Națională de baschet feminin CS Phoenix-Știința, victorie în deplasare cu Rapid

de Mircea GHIȚĂ Luni, 16 Decembrie 2019 205
Echipa feminină de baschet CS Phoenix-Știința Constanța a câștigat, sâmbătă, în deplasare, partida cu Rapid București, din etapa a 10-a a Ligii Naționale, Grupa Est. Jucătoarele constănțene s-au impus cu scorul de 77-66, la pauza mare tabela indicând 38-27. 

Punctele formației constănțene au fost înscrise de Lauren Brozoski 26, Donasja Scott 20, Diana Vați 16, Vladinka Erak 8, Andreea Beldian 3, Katarina Matijevic 2 și Andreea Mititelu 2. A mai evoluat Mădălina Geleriu. 

"După o perioadă încărcată din toate punctele de vedere, am găsit totuși resurse pentru a ne prezenta așa cum se cuvine în Liga Națională. Eforturile noastre au fost răsplătite la final cu o victorie importantă pentru noi în perspectiva evoluțiilor din meciurile viitoare și a finalului de an care se apropie", a transmis conducerea CS Phoenix Constanța. 

Baschetbalistele pregătite de Carmin Popa și Ramona Coroamă vor juca în etapa viitoare, la Sala Sporturilor din Constanța, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 19.00, cu CSM Agronomia București. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei