CSM Constanța a emis un comunicat de presă imediat după ce în spațiul public au apărut unele imagini în care antrenoarea de gimnastică și totodată fosta campioană, Camelia Voinea, a avut un comportament inadecvat la adresa fiicei ei pe care o antrenează, Sabrina Maneca Voinea.
- Publicitate -
Imaginile au fost filmate cu telefonul, pe ascuns, în urmă cu mai mult timp, când Sabrina avea vârsta de nouă ani.
Astfel, CSM Constanța, clubul la care este legitimată Sabrina Voinea, a reacționat, luându-le apărarea celor două.
„Clubul Sportiv Municipal Constanța este alături de campioanele Camelia și Sabrina Voinea, supuse unui nedrept linșaj mediatic bazat, mai nou, pe filmări cu o vechime de cel puțin zece ani. Din păcate, atacul declanșat după revenirea de la Campionatele Mondiale de la Jakarta pune într-o umbră rece gimnastica românească al cărei parcurs internațional redevenise ascendent și datorită performanțelor obținute de cuplul Camelia și Sabrina Voinea. În fapt, atacul la cele două campioane, antrenoare și sportivă, mamă și fiică, este un atac la gimnastica românească.
În privința imaginilor care au făcut înconjurul opiniei publice, acestea denotă o tehnică securistă de înregistrare pe ascuns, trunchiere și utilizare a materialului în funcție de interesele deținătorului, în cazul de față, după zece ani. De ce acum, de ce nu atunci sau mai devreme, care este miza, iată doar câteva întrebări ale căror răspunsuri ar trebui căutate și legate de persoane ale căror interese, în mod cert, nu au nicio legătură cu progresul gimnasticii românești. Noi constatăm, cu tristețe, că la peste trei decenii de la Revoluție, România încă este parazitată de astfel de practici, dar și de manipulatori fără scrupule.
Clubul Sportiv Municipal Constanța condamnă aceste practici și atacuri, și solicită Federației Române de Gimnastică să ia măsuri ferme pentru protejarea valorilor mondiale care ne-au adus și ne aduc, în continuare, atâtea bucurii: Camelia și Sabrina Voinea.
CSM Constanța este solidar cu cele două campioane ale României și le asigură de întregul suport moral și sportiv necesar performanțelor care să readucă gimnastica românească pe podiumul mondial. Camelia, Sabrina, nu cedați! Suntem alături de voi!”, se arată în comunicat.
Așadar, CSM Constanța le protejează în acest fel pe Camelia și Sabrina Voinea și este alături de ele în continuare, astfel încât cele două să facă în continuare performanță sub culorile formațiunii de la malul mării.