Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Liga Naţională de handbal masculin, etapa a noua CSM Constanţa s-a impus la Turda. Golul victoriei, marcat în ultima secundă!

de Sorin MIHALACHE Luni, 31 Octombrie 2022 339 2 min citire
CSM Constanţa s-a impus la Turda. Golul victoriei, marcat în ultima secundă!
Handbaliştii de la CSM Constanţa continuă seria perfectă în Liga Naţională, unde leagă victorie după victorie. Ultimul succes, unul extrem de important, a venit în deplasarea de la Turda, după un final de meci interzis cardiacilor.
Prima repriză a meciului de la Turda a stat sub semnul echilibrului. Gazdele au avut un început mai bun de partidă, 5-3 (min. 8), apoi constănţenii au preluat nu numai iniţiativa, ci şi conducerea pe tabela de marcaj, 9-7 (min. 17). La cabine, CSM-ul a intrat cu avans de numai o „lungime”, 13-12, avantaj pe care l-a mărit apoi în doar câteva zeci de secunde, 16-12 (min. 31).
Potaissa a depăşit rapid şocul şi a restabilit egalitatea, 17-17 (min. 36), apoi s-a mers cap la cap până la 19-19 (min. 40). CSM Constanţa a fost echipa mai bună şi a demonstrat asta pe final, când nu s-a lăsat intimidată de presiunea pusă de gazde. Komogorov, Braselleur şi Ravnic au înscris goluri importante, iar portarul Dani Vasile a câştigat duelul de la distanţă cu Mihai Popescu, reuşind 12 parade. Penultima, la 7 metri, la 27-26 pentru Potaissa, a dat oxigen echipei constănţene pentru ultimele două minute. Cu şase secunde înainte de fluierul final, la 27-27, Turda a trimis peste poartă, iar antrenorul George Buricea a cerut time-out. Gabi Ilie s-a dus apoi glonţ spre poarta adversă, a fost faultat, iar CSM-ul a primit 7 metri, în chiar ultima secundă. Ravnic n-a greşit aruncarea şi a adus victoria pentru dobrogeni, 28-27.
Pentru CSM Constanţa, au evoluat: Vasile, Rusu - Ravnic 8 goluri (2x7m), Komogorov 7, Nikolic 3, Chikovani 2, Braselleur 2, Nistor 2 (1), Drăgan 1, Stankovic 1, Ilie 1, Susanu 1.
Alte rezultate ale rundei: CS Dinamo Bucureşti - CSM Bucureşti 38-24, SCM Politehnica Timişoara - CS Minaur Baia Mare 25-30, HC Buzău - CSM Vaslui 35-31.
În clasament, lideră este CS Dinamo Bucureşti (24 puncte; un meci mai puţin disputat), urmată, în ordine, de CSM Constanţa (24 p), CS Minaur Baia Mare (21 p), CSM Bucureşti (18 p) şi CSM Focşani (16 p).
Etapa viitoare (vineri, 4 noiembrie), CSM Constanţa va juca, pe teren propriu, cu HC Buzău.
XXX
Handbaliştii juniori IV ai CSM-ului Constanţa, antrenaţi de Enis Murtaza şi Denis Ali, au debutat în Campionatul Judeţean. La turneul găzduit de Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia, CSM a câştigat două meciuri (29-5 cu ACS Kir Constanţa şi 24-9 cu CSS Medgidia 2) şi au pierdut alte trei (13-29 cu HC Omer, 14-30 cu CSS Medgidia 1 şi 15-23 cu Axiopolis Cernavodă).
Lotul CSM-ului a avut următoarea componenţă: Ştefan Neagu, Matei Chilianu, Luca Georgescu, Rayan Ali, Mircea Cumpănaşu, Victor Moroşanu, Eren Murtaza, Sebastian Rădulescu, Eren Vefa, Ştefan Panaitescu, Cristian Nicolae, Patrick Nicolaescu. Pentru ei, a fost prima experienţă la un turneu de juniori IV.
Foto: Facebook / CSM Constanţa Handbal / Pro Arena
Taguri
Articolul anterior Un nou mandat pentru Sorin Lucian Ionescu, aceeași ambiție: reabilitarea Sinagogii Mari din Constanța
Articolul următor În sala extrem de mică a Teatrului de Stat, regizorul Radu Afrim a reconstruit genial imensitatea plajei din "Seaside Stories"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei