Finala Campionatului Național de baschet masculin U13 CSS 1 Phoenix țintește vârful ierarhiei

de Mihai CHELEȘ Luni, 30 Mai 2016 774
De astăzi până vineri, Sala Sporturilor este gazda etapei finale a Campionatului Național de baschet U13 masculin, competiție la care vor lua parte și micii sportivi de la CSS 1 Phoenix Constanța. 

Echipa antrenată de Radu Ciorogaru și Gheorghe Micioi este singura formație din Constanța care luptă în acest an într-o etapă finală a unui Campionat Național și face apel către toți fanii baschetului din oraș să îi fie alături, în încercarea de a cuceri titlul național. 

CSS 1 Phoenix este repartizată în prima grupă, alături de U Mobitelco 1 Cluj Napoca, ACS Baller București și ACS "Dan Dacian" București.

În grupa a doua, se vor înfrunta LPS Bihorul Oradea, BS Slam București, ABC Laguna București și ACS 4Sports București. 

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale.

Iată programul duelurilor din grupe - luni, 30 mai: ACS "Dan Dacian" - ACS Baller (ora 11), ABC Laguna - BC Slam (ora 13), LPS Bihorul - ACS 4 Sports (ora 16), CSS 1 Phoenix - U Mobiteco (ora 18); marți, 31 mai: BC Slam - LPS Bihorul (ora 10), U Mobitelco - ACS "Dan Dacian" (ora 12), ACS 4Sports - ABC Laguna (ora 16), CSS 1 Pheonix - ACS Baller București (ora 18); miercuri, 1 iunie: LPS Bihorul - ABC Laguna (ora 10), U Mobi-telco - ACS Baller (ora 12), BC Slam București - ACS 4Sports (ora 16) și CSS 1 Phoenix - ACS "Dan Dacian" (ora 18). 

"E un drum lung până la titlul de campioană. Avem șansele noastre cu siguranță, dar copiii sunt imprevizibili la 13 ani. Totul va depinde de cum vor evolua ei și de cât de mult își vor dori să câștige aceste partide. Baschetul constănțean dă semne că s-ar redresa. Am înțeles că, de la anul, vom avea o echipă masculină înscrisă în Divizia B și un astfel de lucru nu poate decât să ne bucure, atât pe mine cât și întreaga suflare a baschetului constănțean", a declarat președintele CS Phoenix Constanța, Cristian Mânăstireanu. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei