Echipa feminină de handbal CSU Neptun va încheia primele trei săptămâni de antrenament din Sala Sporturilor din Constanța cu o deplasare - cantonament, la Sighișoara, acolo unde va întâlni și o serie de echipe în meciuri amicale, printre care CSM Tg. Mureș.
- Publicitate -
Cu un nucleu de bază al jucătoarelor din sezonul trecut menținut, CSU Neptun se întărește ca lot cu jucătoare noi și va miza pe un antrenor nou: Ion Ivan, fost antrenor al naționalei feminine de juniori a României.
Astfel, handbalistele de la malul mării speră să facă o figură frumoasă în următorul sezon, mai ales că, miercuri, au primit și o sumă importantă de bani din partea autorităților locale: 500.000 de lei.
Cu un nou antrenor și cu câteva transferuri care ar putea fi făcute, CSU Neptun se poate lupta pentru promovarea în Liga Națională.